Certificare ISO 14001
Etapele certificarii iso 14001
Protecţia mediului, utilizarea raţională a resurselor umane şi a tehnicii reprezintă cerinţa primordială a zilelor noastre. În funcţie de aceasta se poate determina viitorul şi calitatea vieţii naţiunilor.
Epoca noastră necesită în mod imperios tratarea unitară a tehnologiei, a implicaţiilor tehnologiei şi acceptarea unanimă a acesteia de către opinia publică.
Exigenţele pe care le formulează viitorul pot fi soluţionate numai prin rezolvarea problemelor de mediu, prin intermediul cărora se protejează constant mediul înconjurător şi resursele umane. O consecinţă a acestui fenomen este intensificarea competitivităţii tehnologice şi economice.
Evoluţia economiei de piaţă, asigurarea competitivităţii acesteia, respectiv a exigenţelor privind protecţia mediului determină societăţile comerciale să păstreze şi să îmbunătăţească poziţia lor pe piaţă prin validarea, promovarea politicii lor de mediu. Problemele de mediu pot genera perturbări nu numai la nivelul societăţilor şi în ceea ce priveşte poziţia acestora pe piaţă, ci pot afecta şi lucrătorii, aşezările umane aflate în zona de influenţă a punctelor de lucru (zonele de locuinţe şi spaţiile verzi, cetăţenii care locuiesc în acest perimetru, etc.), autorităţile locale, precum şi relaţiile cu partenerii de afaceri ale societăţilor.
Implementarea şi funcţionarea Sistemului de Management de Mediu facilitează protejarea resurselor naturale, diminuarea poluării şi a riscurilor, în interesul apărării sănătăţii lucrătorilor şi a locuitorilor.
Consecinţele funcţionalităţii Sistemului de Management de Mediu certificat ISO 14001 sunt:
– reducerea consumului de materiale (materie primă) şi energie;
– diminuarea emisiei de materii poluante;
– îmbunătăţirea activităţii de prelucrare a deşeurilor;
– reducerea riscurilor;
– creşterea credibilităţii în faţa băncilor şi instituţiilor monetare;
– stabilirea unitară a responsabilităţilor legate de mediu;
– îmbunătăţirea poziţiei sociale şi de piaţă a societăţii;
– obţinerea de noi pieţe de desfacere internă şi externă, menţinerea, respectiv extinderea acestora;
– îmbunătăţirea relaţiilor cu organele oficiale;
– aplicarea sistemelor de management performante.
Ce trebuie să întreprindeţi pentru a deveni partenerul nostru?
În cazul în care sunteţi interesaţi de oferta noastră, puteţi intra în posesia tuturor informaţiilor prin intermediul managerilor noştri de certificare, respectiv, în baza stabilirii unei înţelegeri unanime, vă rugăm să completaţi cererea de ofertă pentru certificare ISO pe care s-o expediaţi pe adresa noastră, sau cerere de ofertă electronică de pe prima pagină. Salutăm prezenţa D-vs. în rândul partenerilor noştri care deţin certificare ISO şi drept dovadă că trimitem o ofertă avantajoasă.
Standardul se poate cumpăra dela ASRO AICI
Acest film este, un film original ISO, toate drepturile de autor aparțin acestei instituții
This is an original ISO video, and that ISO owns it’s copyright